O data cu implinirea a trei anisori, copiii sunt inscrisi deja la gradinita. Unii parinti opteaza pentru gradinitele cu program scurt, altii pentru gradinitele cu program prelungit, in functie de jobul acestora si de disponibilitatea pe care o au bunicii de a sta cateva ore pe zi cu copiii. Intrarea in colectivitate inseamna totodata riscuri de contactare a microbilor si virusilor, anxietatea de separare, teama copiilor de a ramane fara parinti pentru cateva ore. Cand pleaca din locul cunoscut al propriei locuinte si ajung intr-un loc complet nou, impactul poate fi devastator sau, dimpotriva, pozitiv. Unii copii mai sociabili vor sta la gradinita fara sa planga, chiar din prima zi. In cazul copiilor mai tematori, mai atasati de parinti si mai introvertiti, in cazul copiilor care nu au fost pregatiti din punct de vedere psihic de catre parinti, vor avea probleme de adaptare.

Rolul parintilor in adaptarea rapida la viata in colectivitate

Copiii au nevoie sa stie de la parinti ca nu vor fi pur si simplu “abandonati” la gradinita. Pentru adulti pare amuzant, insa pentru copii aceasta este o adevarata tragedie. Cu cateva luni inainte de a intra in colectivitate, parintii trebuie sa inceapa sa le explice prichindeilor de ce vor merge la gradinita, cat vor sta acolo, ce activitati vor face, ce vor face parintii cat timp copiii sunt la gradinita, care este rolul colectivitatii in formarea copilului si multe alte lucruri. Gradinita trebuie pusa intr-o lumina pozitiva, si nu transformata intr-un loc ce inspira teama, in care copiii sunt amenintati ca sunt lasati daca nu sunt cuminti.

Rolul parintilor este de a se asigura ca isi duc copiii perfect sanatosi la gradinita, fara temperatura, fara sa tuseasca, fara sa verse sau sa manifeste alte simptome ale afectiunilor ce pot fi usor transmise de la un copil la altul. Pe de alta parte, gasirea unei gradinite aproape de casa il va ajuta pe copil sa capete increderea ca parintii si locul in care se simte cel mai bine ii sunt aproape de el. Intrarea in colectivitate nu mai este o provocare daca parintii stiu dinainte cum sa abordeze problema.