Camionagii au o personalitate împărțită în mentalul colectiv al celorlalți participanți la trafic. Sunt fie cavaleri invizibili ai drumurilor cunoscute și gata întotdeauna să dea o mână de ajutor celorlalți șoferi care au problemele cu mașinile personle sau sunt protestatari solidari cu nedreptățile legilor aplicate în statele prin care ei șofează. Totuși, ceea ce este incontestabil se referă la gradul în care economia marilor guverne mondiale se bazază pe autocamioanele mari și pe șoferii de TIR-uri.
Există aproximativ 5,6 milioane de semiremorci sau remorci de capuri tractor înregistrate pentru a fi utilizate pe drumurile publice doar în Statele Unite ale Americii, acest număr depășind de aproape trei ori numărul furgonetelor de transport. Perioada care a dat naștere la transportul unei remorci cu ajutorul unui cap-tractor datează de la inventarea utilajelor grele de transport. Având în vedere că o remorcă nu dispune de roțile din față și poate fi transportată doar atunci când este conectată la un camion, înseamnă că se numește semiremorcă. Termenii de “semi” și “semiremorcă” au evoluat de la această alăturare.
O remorcă obișnuită are de regulă lungimea de 53 de metri. Acestea sunt dotate cu frâne care ancorează platforma atunci când aceasta nu este conectată la niciun cap tractor. În cazul în care vehiculul motorizat care urmează să transporte platforma este conectat la remorcă, presiunea de la pompa de aer se conectează cu pompa de aer a capului tractor , eliberând astfel frânele atașate remorcii. O treime din aproximativ 1.900.000 de semiremorci care operează pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii sunt înregistrate sau înmatriculate în statele California, Florida și Texas. În SUA sunt în total 3.200.000 de șoferii de camioane.
Tractari auto in Bucuresti
Totuși, marile companii operatoare de transport marfă au în medie aproximativ șase șoferi angajați. În cazul României, șoferii de TIR-uri sunt numeroși și pot fi văzuți la orice oră pe drumurile naționale și europene. În situația când unul dintre acești șoferi rămâne în pană cu utilajul poate folosi serciviile celor de la Tractări.ro. Profesioniștii companiei pot transporta utilaje grele sau se pot ocupa de tractari auto Bucuresti.